Tura Nordica

Pe 29 iulie am iesit cu un var la o tura mai lunga prin zona de nord a capitalei. Evident a fost una dintre cele mai calduroase zi ale lunii iulie. Ne-am intalnit pe la 8.00 la intrarea in Herastrau si am plecat pe ruta DN1 spre Snagov. Odata ajunsi in Ghermanesti am intrat in padure cu directia Balotesti mergand pe traseul de prima evadare. La iesirea din padure dintr-o tufa un latrat isteric il face pe varul meu sa reactioneze brusc apasand zdravan franele, in secunda doi ajungand pe burta cu bicicleta peste el. In urma aventurii hainele lui isi schimba brusc culoarea din negru in bej...mult bej. Dupa ce isi revine in simtiri pornim tot pe traseul de la prima evadare pana in Caciulati. De acolo, dupa o scurta pauza de hidratare pornim spre Moara Vlasiei apoi prin padurea Surlari spra manastirea Caldarusani si retur in Moara Vlasiei. De acolo drumul clasic de intoarcere din zona de nord, Balotesti, Dimieni, Tunari, Pipera. Punctul critic a fost in zona dintre Dimieni si Tunari, in plin camp, unde datorita vantului care batea din fata simteam din plin arsita solului parjolit la care se adauga si caldura care radia din asfaltul incins, amestecul asta creandu-mi senzatia de deplasare prin desert. O tura frumoasa de 100 km care in ciuda vremii caniculare a meritat din plin.


Vizualizaţi Tura Nordica pe o hartă mai mare

Maratonul Vinului 2012 - 42 Celsius la umbra

Duminica 15 iulie, reiterarea unei curse frumoase pe dealurile de langa Urlati. Desi prognoza meteo indica 39 de grade Celsius s-a dovedit a fi si mai cald. Am plecat devreme din Bucuresti ca sa nu ajungem pe ultima suta de metri de data asta grupul fiind de 5, repartizati in trei masini.

La ora 9.30 cu jumatate de ora inaintea startului, caldura era deja sufocanta, stiam ca urcari sustinute ma asteapta asa ca m-am inarmat cu rabdare si optimism. Am pornit bine mi-am mentinut ritmul constant pana pe la jumatatea pantei dintre Urlati si varful de 400 de metri, cel mai inalt punct al traseului dar apoi caldura a inceput sa isi spuna cuvantul si s-a incalzit procesorul incepand sa dea rateuri. Voiam sa urc pe bicicleta dar ceva in creierul mea se opunea cu inversunare. Pana la urma dupa cateva dialoguri interioare contradictorii am ajuns in punctul maxim de unde nu se mai urca si am inceput sa pedalez voios dar foarte atent sa nu iau vreo tranta datorita nenumaratelor pietre si portiunilor de nisip. Scapasem de urcare....minunat, nu sunt un fan al urcarilor ci al coborarilor, cu cat mai spectaculoase cu atat mai bine, iar traseul Maratonului Vinului iti ofera asta cu varf si indesat. Dupa trecerea de primul punct de alimentare a inceput distractia si coborarile s-au tinut lant, aveam intentia sa il depasesc pe triatlonist care isi achizitionase de curand un 29"er si voia sa rupa dealurile in doua. Bineinteles ca nu am reusit nici macar sa il ajung si a terminat cu mult inaintea mea iar la final mi-a spus ca avusese mari aventuri cu iapa cea noua care s-a dovedit foarte naravasa oferindu-i si doua trante spectaculoase. Mi-a povestit ca 29'erul se comporta foarte diferit pe coborari fata de 26"er si e mult mai greu de manevrat. M-am bucurat de satisfactia pe care i-am citit-o in priviri cand imi povestea toate astea dar asta se intampla la sfarsitul cursei. Revenind la Golgota pe care ma aflam inainte sa ajung la al doilea punct de alimentare, ma prinde din urma Andrei care savura urcarile datorita SPD-ului pe care si-l achizitionase de curand. Eu deja resimteam caldura din ce in ce mai tare iar asta m-a facut sa petrec mai mult de 10 minute la punctul de alimentare 2, Andrei alegand sa continue fara oprire. Mi-am spus ca o sa-l prind din urma asa ca am savurat umbra oferita de corturile amenajate acolo. Dupa suficienta relaxare am pornit mai departe mergand ca nebunul pe urmatoarele coborari pana la ultima urcare dintre kilometri 25-27. Acolo caldura mi-a pus capac, procesorul o luase razna rau de tot, mi-am scos bluza in speranta ca o sa ma simt mai bine dar in realitate am facut cea mai mare prostie, intrucat soarele m-a incins atat de tare incat m-am oprit si la primul copac la umbra sa-mi revin pentru ca incepusem sa vad in ceata. Mi-am adresat in gand cateva cuvinte de "alint" si am ramas tacut la umbra copacului precum Budha. Priveam cu detasare cum toti concurentii pe care ii depasisem in ultimii kilometrii treceam acum pe langa mine si precum maestrul iluminat am invatat sa renunt la atasamente, am renuntat la idea de a mai fi competitiv, am renuntat la timpul pe care mi l-am propus sa il obtin, eram zambitor si fierbinte. Dupa mai mult de jumatate de ora cred si o conversatie foarte placuta si relaxanta cu un coleg de suferinta brasovean am hotarat ca ne putem motiva suficient de mult cat sa terminam cursa si sa depasim ultima urcare cumplita a traseului, care avea doar 50 de metri si o inclinatie pe care si un copil de 5 ani ar fi facut-o cu zambetul pe buze. Dupa ce visasem la jacuzzi-uri si piscine cu apa racoroasa, la dusuri portabile precum cele ale armatei americane, iata-ma pedaland din nou spre final. Dupa mai sus numita urcare a inceput coborarea finala care a fost o placere si care mi-a readus buna dispozitie, ultima parte facand un sprint delirant asa cum probabil ca faceau toti concurentii de fericire ca terminau cursa !

Am ajuns ultimul din toata gasca dar foarte fericit ca....am TERMINAT !!!

Dupa ce am ajuns in masina la aer conditionat mi-au mai revenit boii acasa si am renuntat la idea trasnita ca e ultima competitie la care o sa particip vreodata si ca eu nu am nevoie sa ma chinui in halul asta si ca nu am nimic de demonstrat nimanui, etc....

Ce nu zice omul la suparare dar cum isi intra din nou in zona de comfort este iar gata sa dea piept cu aventura !

Organizarea mai buna ca anul trecut, bravo echipei Maratonului Vinului. Super experienta !!