Tura Tamasi - Corbeanca

Sambata 3 Mai am iesit cu varu' la o tura mai lunga. Initial voiam sa ajung in Tamasi cu punct final Ostratu. Am investigat un nou complex de vile numit Hystria Residence. Reclama este foarte frumoasa, 30 de ha de teren, bla-bla-bla .....la fata locului insa maxim 20 de case, unele finisate, altele in constructie. Adevarat liniste si soare, langa padure, frumusel. Dar sa vii de la bloc unde vrei sa scapi de inghesuiala cu tovarasi si melteni multi pe metru cub si sa ajungi la casute inghesuite pe parcele de doar 250 metri patrati, parca nu iti vine. Vrei si tu sa iesi dimineata doar "in papuci" sa admiri cerul si soarele si nu poti ca lezezi privirile vecinilor care la o simpla clipire ti-au scanat intreaga poprietate. Mai bine PAS !!
In imagine drumul prin camp dintre Otopeni si Corbeanca, pe unde va trece viitoarea centura de Nord.

Dar sa revin la oile noastre, plimbarea cu bicicleta. Dupa investigatia din zona "rezidentiala", continuam drumul spre lacul Corbeanca sa servim pranzul pe mal, acolo liniste, soare, lac, gustari alese, dar vine timpul sa ne miscam ca sa ajungem in timp util la capatul traseului.

Am strabatut padurea Brancoveanca de langa Paradisul Verde si cand iesim pe partea nordica, ce sa vezi, surpriza, drum asfaltat in mijlocul campului. Mai sa fie, nu ne venea sa credem ochilor. Asa ca in loc sa facem dreapta ca sa iesim in drumul de Ostratu ne-am hotarat sa parcurgem minunea de asfalt care se deschidea in fata noastra cu atata generozitate.

Pe la jumatatea drumului ne intersectam cu o tanara singura, tot pe bicicleta, vadit crispata la vederea unor haidamaci murdari de noroi si cu priviri cam tulburi. Dupa eveniment, ajungem la capatul portiunii asfaltate, dezamagiti parca de faptul ca nu continua pana la Peris viram la dreapta printr-un lan de rapita si ce sa vezi, alta surpriza, alei betonate, tot in mijlocul campului. Pe semne ca cineva cu mult elan si spirit antreprenorial intentionase in perioada de boom imobiliar sa construiasca acolo vreun alt cartier de vile si ca orice om cu cap, incepuse cu infrastructura. Acum arata ca un drum strategic, o pista ultrasecreta de aterizare pentru avioane in cazuri extreme, oricum si-a gasit o alta intrebuintare intre timp, aceea de loc de plimbare cu bicicleta pentru tinerele familii care stau in zona.

Odata terminata portiunea de beton, am continuat spre Peris pe langa calea ferata, nagasind nici un drum pe care sa facem dreapta spre destinatia noastra. Dupa vreo 3 km, dam peste ruinele unui fost CAP sau garaj pentru mecanizate si cotim la dreapta spre camp si spre fericirea noastra gasim drumul mult dorit. Pedalam de zor si ne luptam cu cateva balti si zone noroioase strasnice, cand il aud pe Varu' din spate: "in ... mea parca-m iesit la treiarat bai nene". Portia de ras strasnic a urmat evident, dupa care ne-am continuat "treieratul" in sunetul placut al vantului care fosnea prin lanurile de grau si rapita.
Odata ajunsi in Ostratu se cerea musai o bere, pentru ca eram cam deshidratati si sarguinciosului biciclist ii sade bine cu lichidul cu pricina, din cand in cand. Berea, chipsurile si o oboseala zdravana m-au facut sa fiu fara reactie la acele cantecele mai vesele (a se citi manele) de la terasa din drum.
Ca gandul la baia cu apa calda si rasfatul de acasa am pornit la drum cu elan sporit, desi stiam ca dupa aerul curat si linistea de care m-am bucurat pana atunci urma etapa cea mai dificila, revenirea in oras la trafic, zgomot si poluare.
Cand am ajuns pe DN1 la intrarea in Otopeni parca m-a lovit trenul, vuietul traficului intens si poluarea cumplita m-au stors ca pe o lamaie instant, practic tot ce acumulasem in cele 4-5 ore de plimbare la tara s-a consumat rapid in cateva minute.
Intr-un final am ajuns acasa cu bine.
Frumoasa plimbarea de aproape 90 de km, urmatoarea iesire de genul asta, posibil pana la Ploiesti, pentru ca pe varu il chinuie gandul asta de anul trecut. SPOR la biciclit !
Mai jos harta traseului.


View Tura Tamasi Corbeanca in a larger map

Tura padurea Comana

Inaintea acestei ture am mai avut doua iesiri, una la Cernica intr-o zi foarte calda, unde s-a lasat si cu un picnic ad-hoc si o alta o saptamana mai tarziu prin campul din spatele Otopeniului.

Cea din Otopeni a insumat 75 km dus-intors, drumul fiind foarte frumos. Punct terminus a fost comuna Ostratu langa Corbeanca, dincolo de Paradisul Verde, care fie vorba intre noi numai paradis nu e, dar la noi ideea de rezidential capata niste valente de-a dreptul grotesti. Dar asta e alta discutie, acum este vorba despre bicicleala si timp liber.

Traseul pana la Comana era o idee mai veche pe care nu apucasem sa o pun in practica, asa ca am luat una bucata var si am defilat cu 30 km/h din parcul Tineretului, prin Berceni, pana pe malul Argesului in Colibasi. Dupa o scurta pauza si cateva curmale, am ratacit putin pe malul raului pana cand un nor mare si vinetiu ne-a gonit peste Arges.

De acolo prin padure, pe drumul asfaltat ce duce catre sat, ne lumina calea un soare superb in timp ce pe partea opusa a raului turna cu galeata, pana spre Bucuresti.

Drumul pustiu, fara masini, care strabate partea nordica a padurii Comana este superb, racoarea, aerul curat te imbie sa dai la pedale fara oprire si ai vrea sa nu se termine, sa nu se mai termine...

Am trecut prin sat si am facut stanga tot prin padure, catre Vlad Tepes, am oprit sa fac o poza si surpriza...pana pe spate. Tantarii hamesiti asta asteptau, s-au napustit asupra mea si si-au facut plinul pentru o saptamana. Oricat de multi tantari ar fi la Comana, drumul ala merita din plin asa ca nu mai conteaza. A se vedea in imaginea de mai jos:

Din Vlad Tepes am reintrat in padure mergand spre sud, cerul era plin de nori amenintatori, batea vantul, dar ploaia ne-a ocolit si de data asta, in schimb facuse o tura prin zona cu vreo doua ore inainte asa ca ne-am ales si cu o noroiala pe cinste, mai exact a trebuit sa mergem pe langa biciclete vreo 2 sau 3 km din cauza baltilor.

Dupa lupta cu baltile am iesit iar intr-un drum asfaltat, tot prin padure, drum care face legatura intre Oltenita si Giurgiu. Alta splendoare, alt drum minunat si bineinteles alt moment in care ma intreb ce caut in jungla urbana intre betoane si fiare care ocupa atat de mult din spatiul citadin, pana la refuz.

Dupa ce am iesit din zona de padure, am facut stanga pe camp cu intoarcere catre Arges si apoi Bucuresti.

A fost o tura superba, am beneficiat de o temperatura excelenta pentru pedalat, fara soare in moalele capului, asa cum se intamplase cu o saptamana inainte la Otopeni. Am avut un randament excelent tinand cont ca am mers aproape continuu cu doar doua mici opriri si in total am parcurs 120 km. Harta este mai jos. Pana la urmatoarea aventura, SPOR LA PEDALAT !

View Comana in a larger map

Tura urbana

Am vorbit cu un bun prieten sa iesim la o tura prin oras, seara, considerand-o antrenament pentru competitia de la Baneasa din 13 aprilie. Traseul de 11,3 km/ tura urma sa fie parcurs de 5 ori, adica 56,5 km, la fel de lung precum Prima Evadare. Cand am auzit am fost foarte entuziast, nici nu m-am gandit ca este totusi un efort si am plecat de acasa foarte relaxat si cam nepregatit. Plus ca avand in minte 11,3 km, am uitat sa fac inmultirea si sa iau in calcul o pregatire adecvata cu dulciuri sau sustinatoare de efort. Am plecat ca o floricica si pe drum mi-am dat seama ca nu am adaugat distanta Dristor-Dorobanti si retur adica inca vreo 15 km.
Ehh....mi-am zis, nu-i nimic, merge !
Cand am ajuns la punctul de plecare am aflat ca eram vreo 5 in total si eu singurul fara SPD.
Prima tura a fost de incalzire, a doua in forta, a treia am batut recordul de viteza al baietilor si la a patra am ramas fara carburant in muschi, asa ca i-am lasat sa-si faca si a cincea tura si am plecat catinel spre casa.
Asa imi trebuie daca plec nepregatit la o cursa.
Per total a fost foarte fain, media de viteza fiind 24 km/ ora.

Plimbare la zero grade

Nici ca puteam sa imi gasesc o zi mai "potrivita" pentru prima mea iesire cu cursiera. Triatlonistul ma sunase si imi propusese o iesire cu cursierele, el cu noua lui achizitie, carbon si echipare full Ultegra, eu cu mai vechea lui jucarie Giant din aluminiu de 12kg si echipare Shimano 2300. A fost parca o reeditare a turei sudice in care eu eram cu Black Beauty si el cu Giant. El racheta, eu tractor.
Initial planul era sa mergem pana la Ploiesti si inapoi dar cu vremea care ne gadila pe la degetele, traseul a fost instant regandit. 0 C atat aratau termometrele la momentul plecarii, atat aratau si la revenire. Vantul si el destul de vioi, mai din fata, mai din lateral, adauga un plus de senzatii tari la cele administrate deja de temperatura. Cu noi a mai venit si un coleg si prieten de-al triatlonistului si el tot din aceeasi gasca a oamenilor cu trei discipline sportive intr-una singura. De fapt eram eu cu ei, pe langa ei, mai exact mult in spatele lor. Primele senzatii pe cursiera au fost super, dar totul a durat pana la prima intersectie. Nu mi-a trebuit prea mult ca sa imi dau seama ca nu aveam nici o sansa sa ma tin dupa ei daramite sa mai ajung si pana la Ploiesti. De fapt, de ajuns as fi ajuns pana la urma, dar nu se stie daca m-as mai fi intors...in aceeasi zi. Cu limba cravata pana la brau, cum era o vorba mai veche si cu singurul neuron care mai ramasese neinghetat am facut socoteala ca n-are nici un rost sa ii tin pe oameni in loc, drept pentru care le-am si comunicat in Otopeni ca eu fac cale intoarsa. Le-am urat drum intins si mi-am regandit varianta de intoarcere  prin Balotesti - Tunari. Dupa ce m-am despartit de oamenii cu c..iele de otel, am continuat intr-un ritm in care puteam sa imi recuperez suflarea rugandu-ma aprins sa nu fac vreo pana intrucat nu aveam nici camera si nici pompa. Zeii au avut mila de mine si mi-au indeplinit dorinta, evitand astfel o aventura cam neplacuta pe vremea asta si o afisare penibila prin metrou. De altfel cred ca as fi fost primul si singurul om cu cursiera care sa foloseasca trenul galben fara cai. -:)))
Din Tunari parca am prins aripi la picioare si m-am gandit ca merit cativa kilometri in plus cu jucaria asta faina, drept pentru care am facut dreapta pe centura cu directia DN1 - Otopeni. De acolo am continuat pe traseul de la venire.
Cand am ajuns acasa, dupa ce i-am lasat omului cursiera, mergeam ca Terminator si imi doream sa gasesc si eu un furnal in care sa ma arunc. A mea iubita ma astepta insa cu un ceai cald si o imbratisare pe masura, sa-i dea Dumenezeu sanatate si viata lunga asa cum are ea inima de mare.
Traseul l-am desenat rapid in harta de mai jos, doar 62 km de pedalat la 0 grade, doar atat !!!

View Cursiera in a larger map

Astept cu interes urmatoarea iesire, poate prind vreuna dintre competitiile noului infiintat Riders Club.

Prima Plimbare 2013

In sfarsit dupa luni de frig si ploaie, cer intunecat si zapada, a venit primavara si primul weekend cu vreme suficient de frumoasa pentru o tura cu bicicleta. Pe 9 martie ma echipez si pornesc la drum. Incercand sa aleg un traseu, diferit fata de cele obisnuite am lasat bicicleta sa mearga pe unde i-a venit ei. Asadar, am intrat pe soseaua Colentina, la Obor, am facut stanga pe bulevardul Ghica si in continuare pe soseaua Petricani catre Pipera. La bariera imi vine ideea sa inspectez zona autostradei A3, mai exact acea portiune dintre soseaua de centura si punctul de intrare in Bucuresti. Am facut dreapta pe camp chiar pe langa calea ferata hotarat sa ajung in zona mai sus mentionata, si sa vad daca exista ceva...orice, un marcaj, un panou, ceva. De unde, doar gunoaie cat vedeai cu ochii. Traversez calea ferata si ajung la primul lac acolo unde ar trebui sa existe un pod, nimic, mai departe pe partea cealalta a lacului, iar nimic. Era clar ca in acea zona nu se intamplase ceva care sa aduca cu vreo lucrare de vreun fel. Ocolesc lacul si intru pe strada care face legatura intre Pipera si soseaua Andronache. De acolo surpriza, fata de anul trecut au aparut urme care atesta clar trecerea prin zona a unui drum lat cu pretentii de autostrada. A aparut terasamentul si ce sa vezi, in zare se lucreaza la podul peste centura. Uauu !! Semne bune.
Mai jos este o imagine din zona cu pricina, pe campul din Pipera.

Cat am pedalat pe camp pana la soseaua de centura nu am zarit urma de utilaj sau vreun alt semn ca acolo s-ar derula vreo lucrare de constructii. Singura dovada de acest fel era podul care traverseaza soseaua mai sus mentionata si un paznic care foarte plin de zel m-a indrumat catre iesirea din zona de constructii pe motiv ca nu este permis accesul. Multumit totusi sa constat ca dupa inaugurarea A3, ceva s-a mai clintit cat de cat, si suntem cu cativa centimentri mai aproape de visul autostrazii spre munte, am facut stanga pe centura si am intrat din nou in Pipera pe langa padurea Baneasa.

A doua zi, duminica ma perpeleam prin casa de dorinta unei alte ture. Dupa pranz nu am mai rezistat si am iesit, de data asta cu o alta destinatie in minte, padurea Cernica. Am pedalat spre autostrada A2, spre mare, am facut stanga pe drumul intre tarlale si am iesit la parcul Pantelimon care a fost o surpriza placuta. Reamenajat si curat poate fi un popas simpatic in drum spre Cernica, de altfel ofera o priveliste foarte frumoasa spre lac si spre nou construita zona de vile de dupa fostul hotel Lebada pana spre fabrica de paine Titan.
Padurea Cernica  este o alternativa faina de biciclit in weekend la iarba verde atunci cand nu ai cum sa ajungi pe la munte. A fost o tura in viteza si in forta care mi-a aratat ca nu mi-am pierdut antrenamentul peste iarna.
Pana la urmatoarea tura de weekend sper sa nu mai treaca mult timp, mai ales ca vremea parca ne tot joaca feste.