WOW!!! ce competitie.....din pacate nu am reusit sa particip din cauza conditiilor impuse de organizatori. Trebuia sa fii terminat in primii 10 % la Prima Evadare...hmmm, eu am fost in primii 15 %.
Cu toate astea triatlonistul avea baremul si drept urmare nu a ratat ocazia. Asa ca pe 15 septembrie dupa pranz ne ducem sa facem tura de recunoastere. Pana sa ajungem in parc imi spune ca i-a cam intrat morcovul si ca are emotii mari pentru ca nu se simte prea sigur plus ca nu prea stie bine parcul...gargara...Eu in schimb il incurajez...lasa frate ca nu e mare scofala, oricum esti antrenat, pantele nu sunt dure, e una singura mai abrupta restul sunt o placere. O sa vezi o sa fie super !!!!
Ajungem in parc si pornim cu elan pe portiunea de la start de pe aleea principala apoi urmand marcajul, intram pe partea stanga pe o panta usoara pe care o urc cu un ranjet autosuficient pe buze....hahahaa, in sinea mea gandeam ca in afara de panta cea mai abrupta din parc pe care o cunosteam bine de tot, desi nu avusesem curajul sa o cobor, nu prea avem cum sa gasim ceva periculos. Urmeaza o coborare mai lunguta, viraj drepta din scurt si....oooohhhh surpriza, interesant...o panta scurta si abrupta zdravan pe care nu ma incumetasem sa o cobor daramite sa o urc, mi se parea imposibil, cu toate astea dau zdravan din juline schimb vitezele cam aiurea dar ajung totusi pana pe la 70 % , unde evident ma opresc. Ii spun triatlonistului...."asta-i tare coane se vezi cati o sa se dea jos aici....hahaha" dar nici nu apuc bine sa termin ca vine din spate Razvan Juganaru campion si ciclist profesionist care urca fara probleme de parca mergea la plimbarica de duminica....ne uitam unul la altul ca viteii la poarta noua neintelegand ce se intamplase, pur si simplu nu ne venea sa credem cat de usor si simplu urcase. Concluzia..."da..ba..da' ce pistoane de picioare are n-ai vazut...omu' face asta toata ziua, din asta traieste...normal ca se misca asa!"
Ne mai vine putin zambetul pe buze, reluam traseul...urmarim marcajul si....din nou ne piere subit voia buna, in fata noastra se deschidea o coborare mai abrupta decat urcarea precedenta, care practic era la 10 metri mai in spate pe acelasi deal. Pe aici e jale...am incurcat-o taica, nu merge, trebuie sa fii nebun, asta e downhill curat. Dupa cateva momente bune de ezitari iar trece Juganaru pe langa noi si coboara lin fara nici un stress, in viteza, desi la baza trebuia sa faci un viraj din scurt la dreapta.
Ne luam inima in dinti si alunecam la vale cu degetele inclestate pe frane incercand sa nu ne dam jos din sa si spre surpriza noastra chiar reusim. Ohh...veselie mare, felicitari...zambete, satisfactie deplina, relaxare si gandire pozitiva, hai ca dupa asta nu are ce sa mai fie asa de periculos. Continuam facem dreapta pe sub pod, din nou dreapta si urcam panta ajungand pe pod, traversam, coboram o panta mai lunga, viraj scurt la dreapta, trecem din nou pe sub pod de data asta pe partea cealalta a lacului evident, portiune lina pe alee apoi viraj la dreapta si urcare pe langa drumul de Polivalenta, prin fata salii si pe aleea care merge catre celebra panta abrupta, pe care am coborat-o fara nici o problema chiar cu zambetul pe buze. In schimb la urcarea pe acelasi deal 30 de metri mai incolo nu mai zambeam. M-am dat jos evident si am impins bicicleta pana sus spunandu-mi ca nu am omorat pe nimeni ca sa merit sa imi dau duhul pe acolo. Sus in deal traseul continua pe langa alee printre copaci pe o portiune relativ lunga comparativ cu ce fusese pana atunci. Partea aceea mi-a placut cel mai mult pentru ca era provocatoare dar in acelasi timp nu era solicitanta fizic. A urmat o coborare lunga si in viteza trecere peste podetele de pe insula, stanga si apoi urcare pe o panta faina pe care o coborasem de multe ori in mare viteza. De aici pe alee pe sus pana aproape de intrarea principala din parc de la Sincai, unde, inainte de coborarea spre linia de start/ finish traseul avea o seria de urcari si coborari in sicane cu intoarceri bruste si ruperi de ritm, de mai mare dragul.
Dupa toata aventura asta eu gafaiam ca o locomotiva pe aburi dar aveam un zambet larg pe fata pentru ca reusisem sa imi pastrez intacte toate partile vitale inclusiv mainile si picioarele. Desi cunosteam foarte bine parcul nu mi-am putut imagina ca se poate crea un traseu asa de provocator si solicitant.
La finish dupa cateva momente de respiro parca as fi vrut sa-l mai fac odata dar competitorul zice ca are nevoie de odihna ca 7 ture nu-s de gluma, plus trebuie sa se hidrateze bine si sa se pregateasca psihic pentru parcurgerea traseului pe intuneric, asa ca pornim inapoi spre casa.
Seara inainte de startul oficial, atmosfera super....lumea cu emotii mari, ultimele pregatiri in toi...Red Bull-ul curgea in valuri si "aripile" cresteau tuturor ca lui Fat Frumos.
Nu am ramas sa vad startul ci m-am dus pe traseu la prima coborare ca sa vad spectacolul de lumini, imi pare rau ca nu am avut cu ce sa filmez pentru ca merita. Am parcurs prima tura si l-am incurajat pe triatlonist de cate ori s-a putut dar am ramas la linia de finish ca sa vad clasamentul si toata atmosfera de acolo.
Cel care a castigat a parcurs 7 ture intr-o ora si 29 de minute cu o medie de viteza de 24,6 km/h si un timp record pe tura de 11:54 minute, incredibil...tinand cont de cat de solicitant era traseul. Competitorul a reusit sa faca si el 4 ture in ciuda faptului ca a a vut probleme serioase cu farul si a ramas o bucata de drum fara lumina complet, ceea ce era dezastru. La final insa avea un zambet larg pe fata dovedindu-si inca o data ce-i poate pielea.
O seara super reusita, un concurs de asemenea, atmosfera excelenta si promisiunea ca la anul sa ma numar si eu printre concurenti.
sâmbătă, 22 septembrie 2012
Tura in Bucegi
In august o saptamana mai tarziu dupa tura de pe 18 am reeditat aventura din Bucegi, de data asta doar cu varu' Bogdan, in plan fiind o tura ceva mai lunga. Startul avea sa fie tot din Saua Dichiu insa pe drumul proaspat asfaltat catre cabana Piatra Arsa, apoi pe platou spre Babele coborare spre Pestera Ialomitei si intoarcere pe la Padina, Bolboci cu urcare inapoi in Dichiu.
Plecam deci pe 25 dimineata si cand ajungem in Sinaia si intram pe drumul spre cabana Cuibul Dorului pe varu' il apuca frenezia si imi spune: "ce ar fi sa urcam chiar de jos de la cabana pana sus in sa", ma uit la el chioras si ii spun ca nu are nici un rost, ar fi prea mare oboseala. Nu apuc sa termin bine ce spuneam ca observ din sens opus cum vin masini cu nemiluita...ma gandesc in sinea mea....ce de lume coboara, oamenii chiar iubesc muntele; dupa inca vreo trei patru viraje opresc ca la semafor in Bucuresti intr-o coada de masini...stau ce stau si nu se intampla nimic, mai mergem apoi cativa metri si....surpriza....drumul catre Dichiu blocat...multe masini, soferi nervosi gesticuland....ma uit la varu' cu o mutra acra soptindu-i printre dinti: "bine cobe, vezi ce ti-ai dorit ! ".
Orice tentativa de negociere era inutila, drumul era blocat pentru ca se lucra in sase locuri diferite datorita unor surpari de teren si nu se putea trece cu masina. Am parcat deci la Cuibul Dorului si am inceput "simpatica" urcare spre Saua Dichiu, diferenta de nivel fiind de aproximativ 900 de metri pe o distanta de doar 5 km. Nu este nevoie sa mai spun ce a urmat....oboseala, transpiratie, emotii din cand in cand...atunci cand simteam ca imi sare inima din piept, singura mangaiere fiind la gandul ca voi cobori aceeasi panta in mare viteza, la intoarcere.
Din pacate nu mi-a dat prin cap sa fac poze pe drumul de urcare, care este destul de spectaculos, aici fiind o fotografie din zona de mai sus de Saua Dichiu.
Sincer nu credeam ca o sa ajung sa vad asfalt prin Bucegi care mai este si Rezervatie Naturala, dar la noi totul este posibil. Pe platou totul a decurs bine desi soarele incepuse sa arda binisor iar apa noastra era pe terminate, oboseala incepand sa-si spuna cuvantul. Pe cand incepusem sa dau semne de apatie ne intalnim cu un cuplu din Brasov care avea ca destinatie tot cabana Babele. Intram in vorba si exact cand intentionam sa ma mandresc putin cu faptul ca noi urcam de la Cuibul Dorului, asta ca sa justific oarecum lipsa de energie, aflu ca veneau pe bicicleta de la iesirea din Sinaia. Am tacut malc si mi-am spus in gand, oare chiar asa de tare simt trecerea anilor sau sa fie de vina poluarea si stresul vietii din Bucuresti.
Mai jos este zona de platou in stanga putandu-se observa intersectia cu traseul marcat ce coboara de la cota 2000 spre cabana Bolboci.
Dupa terminarea acestei portiuni asfaltate, incepe partea de offroad unde am avut placuta surpriza sa constat ca Black Beauty aproape ca mergea singura. Desi eram destul de obosit si gladiolele imi cam tremurau parea ca bicicleta avea vointa proprie si se trezise la viata, de unde am tras de ea pe caldaram aici parca plutea, am inteles atunci ca lui BB nu ii place pe asfalt, ea stie si vrea offroad si cel mai bine se simte la munte. Senzatia asta de urcare lina mi-a trezit brusc un cheful de pedalat si m-a revigorat rapid.
Dupa Babele a urmat coborarea spre Pestera pe care am incercat sa o abordez de pe bicicleta insa am lasat-o moale pentru ca traseul este unul de downhill curat si daca nu esti dotat corespunzator risti sa te faci praf. Asa ca am mers frumos pe langa bicicleta pana pe la jumatatea traseului unde am cotit-o la dreapta iesind de pe poteca marcata si am ales o ruta pe care o vazusem pe harta si care s-a dovedit a fi o nebunie de coborare pe care am savurat-o din plin. Mai jos este portiunea de inceput a acestei coborari excelente, de pe coama dealului, dintre cele doua zone cu jnepeni.
Ma bucur ca am ales varianta asta pentru ca am avut parte de un drum forestier plin de viraje si pante mai lungi care parca ar fi fost creat special de mama natura pentru adrenalina si senzatii tari. Chiar si coborarea de la hotelul Pestera pana la Padina nu e de neglijat.
In urmatoarea fotografie BB este parcata frumos la poalele caldarii glaciare din traseul "obarsia Ialomitei" care face legatura intre Pestera si varful Omu.
De altfel intreg drumul de la Pestera spre Bolboci pana in Saua Dichiu merita din plin, singurul inconvenient fiind praful starnit de multele masini care circula pe acolo.
Spre seara am ajuns in sa exact cand soarele oferea la apus un spectacol absolut superb. Totul s-a incheiat cu fabuloasa coborare spre Cuibul Dorului pe care nu o recomand celor slabi de inima sau celor care nu poseda frane pe disc. Altfel nu merita !
Ideal este de coborat seara pana pe inserat cand nu mai urca masini, pentru ca la 60 - 70 km/ora, o masina aparuta brusc intr-un viraj din sens opus nu e o deloc priveliste placuta.
Harta traseului este comuna, in mare parte cu cea a Maratonului Bucegilor organizat cu ocazia Padina Fest, vezi mai jos:
Plecam deci pe 25 dimineata si cand ajungem in Sinaia si intram pe drumul spre cabana Cuibul Dorului pe varu' il apuca frenezia si imi spune: "ce ar fi sa urcam chiar de jos de la cabana pana sus in sa", ma uit la el chioras si ii spun ca nu are nici un rost, ar fi prea mare oboseala. Nu apuc sa termin bine ce spuneam ca observ din sens opus cum vin masini cu nemiluita...ma gandesc in sinea mea....ce de lume coboara, oamenii chiar iubesc muntele; dupa inca vreo trei patru viraje opresc ca la semafor in Bucuresti intr-o coada de masini...stau ce stau si nu se intampla nimic, mai mergem apoi cativa metri si....surpriza....drumul catre Dichiu blocat...multe masini, soferi nervosi gesticuland....ma uit la varu' cu o mutra acra soptindu-i printre dinti: "bine cobe, vezi ce ti-ai dorit ! ".
Orice tentativa de negociere era inutila, drumul era blocat pentru ca se lucra in sase locuri diferite datorita unor surpari de teren si nu se putea trece cu masina. Am parcat deci la Cuibul Dorului si am inceput "simpatica" urcare spre Saua Dichiu, diferenta de nivel fiind de aproximativ 900 de metri pe o distanta de doar 5 km. Nu este nevoie sa mai spun ce a urmat....oboseala, transpiratie, emotii din cand in cand...atunci cand simteam ca imi sare inima din piept, singura mangaiere fiind la gandul ca voi cobori aceeasi panta in mare viteza, la intoarcere.
Din pacate nu mi-a dat prin cap sa fac poze pe drumul de urcare, care este destul de spectaculos, aici fiind o fotografie din zona de mai sus de Saua Dichiu.
Sincer nu credeam ca o sa ajung sa vad asfalt prin Bucegi care mai este si Rezervatie Naturala, dar la noi totul este posibil. Pe platou totul a decurs bine desi soarele incepuse sa arda binisor iar apa noastra era pe terminate, oboseala incepand sa-si spuna cuvantul. Pe cand incepusem sa dau semne de apatie ne intalnim cu un cuplu din Brasov care avea ca destinatie tot cabana Babele. Intram in vorba si exact cand intentionam sa ma mandresc putin cu faptul ca noi urcam de la Cuibul Dorului, asta ca sa justific oarecum lipsa de energie, aflu ca veneau pe bicicleta de la iesirea din Sinaia. Am tacut malc si mi-am spus in gand, oare chiar asa de tare simt trecerea anilor sau sa fie de vina poluarea si stresul vietii din Bucuresti.
Mai jos este zona de platou in stanga putandu-se observa intersectia cu traseul marcat ce coboara de la cota 2000 spre cabana Bolboci.
Dupa terminarea acestei portiuni asfaltate, incepe partea de offroad unde am avut placuta surpriza sa constat ca Black Beauty aproape ca mergea singura. Desi eram destul de obosit si gladiolele imi cam tremurau parea ca bicicleta avea vointa proprie si se trezise la viata, de unde am tras de ea pe caldaram aici parca plutea, am inteles atunci ca lui BB nu ii place pe asfalt, ea stie si vrea offroad si cel mai bine se simte la munte. Senzatia asta de urcare lina mi-a trezit brusc un cheful de pedalat si m-a revigorat rapid.
Dupa Babele a urmat coborarea spre Pestera pe care am incercat sa o abordez de pe bicicleta insa am lasat-o moale pentru ca traseul este unul de downhill curat si daca nu esti dotat corespunzator risti sa te faci praf. Asa ca am mers frumos pe langa bicicleta pana pe la jumatatea traseului unde am cotit-o la dreapta iesind de pe poteca marcata si am ales o ruta pe care o vazusem pe harta si care s-a dovedit a fi o nebunie de coborare pe care am savurat-o din plin. Mai jos este portiunea de inceput a acestei coborari excelente, de pe coama dealului, dintre cele doua zone cu jnepeni.
Ma bucur ca am ales varianta asta pentru ca am avut parte de un drum forestier plin de viraje si pante mai lungi care parca ar fi fost creat special de mama natura pentru adrenalina si senzatii tari. Chiar si coborarea de la hotelul Pestera pana la Padina nu e de neglijat.
In urmatoarea fotografie BB este parcata frumos la poalele caldarii glaciare din traseul "obarsia Ialomitei" care face legatura intre Pestera si varful Omu.
Spre seara am ajuns in sa exact cand soarele oferea la apus un spectacol absolut superb. Totul s-a incheiat cu fabuloasa coborare spre Cuibul Dorului pe care nu o recomand celor slabi de inima sau celor care nu poseda frane pe disc. Altfel nu merita !
Ideal este de coborat seara pana pe inserat cand nu mai urca masini, pentru ca la 60 - 70 km/ora, o masina aparuta brusc intr-un viraj din sens opus nu e o deloc priveliste placuta.
Harta traseului este comuna, in mare parte cu cea a Maratonului Bucegilor organizat cu ocazia Padina Fest, vezi mai jos:
joi, 20 septembrie 2012
Tura Nordica reloaded
Pe 20 septembrie, varu' Bogdan da strigare la o tura. Cum simteam si eu de cateva zile intens nevoia de pedalare, am sarit pe Black Beauty si pe aci mi-a fost drumul. Am aruncat o privire rapida pe Google Earth inainte de a pleca si am ales tot un traseu pe zona nordica a orasului care porneste din Herastrau, prin Pipera (varianta prin cartierul fantoma Henri Coanda), apoi Tunari, pe camp pana in Caciulati, Moara Vlasiei si stanga prin padurea Caldarusani catre nodul rutier de iesire din A 3 de la Snagov, pe langa padure pana in Lipia, dreapta pe drumul spre Manastirea Caldarusani, apoi stanga prin cealalta zona a padurii mai sus amintite, catre Manastirea Balamuci, apoi iesire in Sitaru si de aici pe sosea catre Gradistea, Gagu, Dascalu. Dupa iesirea din Dascalu imi vine ideea de a trece rapid prin satul Runcu asa ca facem dreapta pe langa padurea Dascalu si nu mai nimerim drumul spre sat, traversam si padurea Runcu si iesim in campul de langa A3. De acolo am pornit spre stanga ca sa traversam autostrada peste pasarela care face legatura intre doua drumuri dintre tarlale, ca despre altceva nu poate fi vorba. Se pare ca acea pasarela a fost construita poate pentru un viitor centru logistic, a carui fundatie zace abandonata langa autostrada. Aceasta pasarela probabil ca este un cadou din partea CNADR sau a vreunui "domn" ministru, din banii nostrii a tuturor contribuabililor, catre vreun alt "domn" care intentioneaza sa aiba drum pana la mustaria lui...a lui....ca asa e moda pe la noi prin Romania unde suntem toti foarte generosi si gentilomi, daca are omu' nevoie de drum special pentru el sa-l ajutam, cum sa nu, ca asa se cade, voie de la noi ca de la Banu Ghica.
In fine mie chiar mi-a placut sa admir apusul de pe acea pasarela complet pustie din mijlocul campului si chiar am privit-o ca pe un cadou frumos pentru turele pe care intentionez sa le mai fac prin zona padurii Runcu, deci chiar i-am descoperit o utilitate pentru cei pe bicicleta.
Mai jos este harta traseului care insumeaza 102 km de la start din Dristor pana inapoi acasa. Recomand cu caldura plimbari prin padurile Caldarusani si Runcu pentru ca merita, chiar si un ocol spre Balta Neagra care merita vizitata.
View 20 Septembrie Nord in a larger map
In fine mie chiar mi-a placut sa admir apusul de pe acea pasarela complet pustie din mijlocul campului si chiar am privit-o ca pe un cadou frumos pentru turele pe care intentionez sa le mai fac prin zona padurii Runcu, deci chiar i-am descoperit o utilitate pentru cei pe bicicleta.
Mai jos este harta traseului care insumeaza 102 km de la start din Dristor pana inapoi acasa. Recomand cu caldura plimbari prin padurile Caldarusani si Runcu pentru ca merita, chiar si un ocol spre Balta Neagra care merita vizitata.
View 20 Septembrie Nord in a larger map
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)