WOW!!! ce competitie.....din pacate nu am reusit sa particip din cauza conditiilor impuse de organizatori. Trebuia sa fii terminat in primii 10 % la Prima Evadare...hmmm, eu am fost in primii 15 %.
Cu toate astea triatlonistul avea baremul si drept urmare nu a ratat ocazia. Asa ca pe 15 septembrie dupa pranz ne ducem sa facem tura de recunoastere. Pana sa ajungem in parc imi spune ca i-a cam intrat morcovul si ca are emotii mari pentru ca nu se simte prea sigur plus ca nu prea stie bine parcul...gargara...Eu in schimb il incurajez...lasa frate ca nu e mare scofala, oricum esti antrenat, pantele nu sunt dure, e una singura mai abrupta restul sunt o placere. O sa vezi o sa fie super !!!!
Ajungem in parc si pornim cu elan pe portiunea de la start de pe aleea principala apoi urmand marcajul, intram pe partea stanga pe o panta usoara pe care o urc cu un ranjet autosuficient pe buze....hahahaa, in sinea mea gandeam ca in afara de panta cea mai abrupta din parc pe care o cunosteam bine de tot, desi nu avusesem curajul sa o cobor, nu prea avem cum sa gasim ceva periculos. Urmeaza o coborare mai lunguta, viraj drepta din scurt si....oooohhhh surpriza, interesant...o panta scurta si abrupta zdravan pe care nu ma incumetasem sa o cobor daramite sa o urc, mi se parea imposibil, cu toate astea dau zdravan din juline schimb vitezele cam aiurea dar ajung totusi pana pe la 70 % , unde evident ma opresc. Ii spun triatlonistului...."asta-i tare coane se vezi cati o sa se dea jos aici....hahaha" dar nici nu apuc bine sa termin ca vine din spate Razvan Juganaru campion si ciclist profesionist care urca fara probleme de parca mergea la plimbarica de duminica....ne uitam unul la altul ca viteii la poarta noua neintelegand ce se intamplase, pur si simplu nu ne venea sa credem cat de usor si simplu urcase. Concluzia..."da..ba..da' ce pistoane de picioare are n-ai vazut...omu' face asta toata ziua, din asta traieste...normal ca se misca asa!"
Ne mai vine putin zambetul pe buze, reluam traseul...urmarim marcajul si....din nou ne piere subit voia buna, in fata noastra se deschidea o coborare mai abrupta decat urcarea precedenta, care practic era la 10 metri mai in spate pe acelasi deal. Pe aici e jale...am incurcat-o taica, nu merge, trebuie sa fii nebun, asta e downhill curat. Dupa cateva momente bune de ezitari iar trece Juganaru pe langa noi si coboara lin fara nici un stress, in viteza, desi la baza trebuia sa faci un viraj din scurt la dreapta.
Ne luam inima in dinti si alunecam la vale cu degetele inclestate pe frane incercand sa nu ne dam jos din sa si spre surpriza noastra chiar reusim. Ohh...veselie mare, felicitari...zambete, satisfactie deplina, relaxare si gandire pozitiva, hai ca dupa asta nu are ce sa mai fie asa de periculos. Continuam facem dreapta pe sub pod, din nou dreapta si urcam panta ajungand pe pod, traversam, coboram o panta mai lunga, viraj scurt la dreapta, trecem din nou pe sub pod de data asta pe partea cealalta a lacului evident, portiune lina pe alee apoi viraj la dreapta si urcare pe langa drumul de Polivalenta, prin fata salii si pe aleea care merge catre celebra panta abrupta, pe care am coborat-o fara nici o problema chiar cu zambetul pe buze. In schimb la urcarea pe acelasi deal 30 de metri mai incolo nu mai zambeam. M-am dat jos evident si am impins bicicleta pana sus spunandu-mi ca nu am omorat pe nimeni ca sa merit sa imi dau duhul pe acolo. Sus in deal traseul continua pe langa alee printre copaci pe o portiune relativ lunga comparativ cu ce fusese pana atunci. Partea aceea mi-a placut cel mai mult pentru ca era provocatoare dar in acelasi timp nu era solicitanta fizic. A urmat o coborare lunga si in viteza trecere peste podetele de pe insula, stanga si apoi urcare pe o panta faina pe care o coborasem de multe ori in mare viteza. De aici pe alee pe sus pana aproape de intrarea principala din parc de la Sincai, unde, inainte de coborarea spre linia de start/ finish traseul avea o seria de urcari si coborari in sicane cu intoarceri bruste si ruperi de ritm, de mai mare dragul.
Dupa toata aventura asta eu gafaiam ca o locomotiva pe aburi dar aveam un zambet larg pe fata pentru ca reusisem sa imi pastrez intacte toate partile vitale inclusiv mainile si picioarele. Desi cunosteam foarte bine parcul nu mi-am putut imagina ca se poate crea un traseu asa de provocator si solicitant.
La finish dupa cateva momente de respiro parca as fi vrut sa-l mai fac odata dar competitorul zice ca are nevoie de odihna ca 7 ture nu-s de gluma, plus trebuie sa se hidrateze bine si sa se pregateasca psihic pentru parcurgerea traseului pe intuneric, asa ca pornim inapoi spre casa.
Seara inainte de startul oficial, atmosfera super....lumea cu emotii mari, ultimele pregatiri in toi...Red Bull-ul curgea in valuri si "aripile" cresteau tuturor ca lui Fat Frumos.
Nu am ramas sa vad startul ci m-am dus pe traseu la prima coborare ca sa vad spectacolul de lumini, imi pare rau ca nu am avut cu ce sa filmez pentru ca merita. Am parcurs prima tura si l-am incurajat pe triatlonist de cate ori s-a putut dar am ramas la linia de finish ca sa vad clasamentul si toata atmosfera de acolo.
Cel care a castigat a parcurs 7 ture intr-o ora si 29 de minute cu o medie de viteza de 24,6 km/h si un timp record pe tura de 11:54 minute, incredibil...tinand cont de cat de solicitant era traseul. Competitorul a reusit sa faca si el 4 ture in ciuda faptului ca a a vut probleme serioase cu farul si a ramas o bucata de drum fara lumina complet, ceea ce era dezastru. La final insa avea un zambet larg pe fata dovedindu-si inca o data ce-i poate pielea.
O seara super reusita, un concurs de asemenea, atmosfera excelenta si promisiunea ca la anul sa ma numar si eu printre concurenti.
