Plecam deci pe 25 dimineata si cand ajungem in Sinaia si intram pe drumul spre cabana Cuibul Dorului pe varu' il apuca frenezia si imi spune: "ce ar fi sa urcam chiar de jos de la cabana pana sus in sa", ma uit la el chioras si ii spun ca nu are nici un rost, ar fi prea mare oboseala. Nu apuc sa termin bine ce spuneam ca observ din sens opus cum vin masini cu nemiluita...ma gandesc in sinea mea....ce de lume coboara, oamenii chiar iubesc muntele; dupa inca vreo trei patru viraje opresc ca la semafor in Bucuresti intr-o coada de masini...stau ce stau si nu se intampla nimic, mai mergem apoi cativa metri si....surpriza....drumul catre Dichiu blocat...multe masini, soferi nervosi gesticuland....ma uit la varu' cu o mutra acra soptindu-i printre dinti: "bine cobe, vezi ce ti-ai dorit ! ".
Orice tentativa de negociere era inutila, drumul era blocat pentru ca se lucra in sase locuri diferite datorita unor surpari de teren si nu se putea trece cu masina. Am parcat deci la Cuibul Dorului si am inceput "simpatica" urcare spre Saua Dichiu, diferenta de nivel fiind de aproximativ 900 de metri pe o distanta de doar 5 km. Nu este nevoie sa mai spun ce a urmat....oboseala, transpiratie, emotii din cand in cand...atunci cand simteam ca imi sare inima din piept, singura mangaiere fiind la gandul ca voi cobori aceeasi panta in mare viteza, la intoarcere.
Din pacate nu mi-a dat prin cap sa fac poze pe drumul de urcare, care este destul de spectaculos, aici fiind o fotografie din zona de mai sus de Saua Dichiu.
Sincer nu credeam ca o sa ajung sa vad asfalt prin Bucegi care mai este si Rezervatie Naturala, dar la noi totul este posibil. Pe platou totul a decurs bine desi soarele incepuse sa arda binisor iar apa noastra era pe terminate, oboseala incepand sa-si spuna cuvantul. Pe cand incepusem sa dau semne de apatie ne intalnim cu un cuplu din Brasov care avea ca destinatie tot cabana Babele. Intram in vorba si exact cand intentionam sa ma mandresc putin cu faptul ca noi urcam de la Cuibul Dorului, asta ca sa justific oarecum lipsa de energie, aflu ca veneau pe bicicleta de la iesirea din Sinaia. Am tacut malc si mi-am spus in gand, oare chiar asa de tare simt trecerea anilor sau sa fie de vina poluarea si stresul vietii din Bucuresti.
Mai jos este zona de platou in stanga putandu-se observa intersectia cu traseul marcat ce coboara de la cota 2000 spre cabana Bolboci.
Dupa terminarea acestei portiuni asfaltate, incepe partea de offroad unde am avut placuta surpriza sa constat ca Black Beauty aproape ca mergea singura. Desi eram destul de obosit si gladiolele imi cam tremurau parea ca bicicleta avea vointa proprie si se trezise la viata, de unde am tras de ea pe caldaram aici parca plutea, am inteles atunci ca lui BB nu ii place pe asfalt, ea stie si vrea offroad si cel mai bine se simte la munte. Senzatia asta de urcare lina mi-a trezit brusc un cheful de pedalat si m-a revigorat rapid.
Dupa Babele a urmat coborarea spre Pestera pe care am incercat sa o abordez de pe bicicleta insa am lasat-o moale pentru ca traseul este unul de downhill curat si daca nu esti dotat corespunzator risti sa te faci praf. Asa ca am mers frumos pe langa bicicleta pana pe la jumatatea traseului unde am cotit-o la dreapta iesind de pe poteca marcata si am ales o ruta pe care o vazusem pe harta si care s-a dovedit a fi o nebunie de coborare pe care am savurat-o din plin. Mai jos este portiunea de inceput a acestei coborari excelente, de pe coama dealului, dintre cele doua zone cu jnepeni.
Ma bucur ca am ales varianta asta pentru ca am avut parte de un drum forestier plin de viraje si pante mai lungi care parca ar fi fost creat special de mama natura pentru adrenalina si senzatii tari. Chiar si coborarea de la hotelul Pestera pana la Padina nu e de neglijat.
In urmatoarea fotografie BB este parcata frumos la poalele caldarii glaciare din traseul "obarsia Ialomitei" care face legatura intre Pestera si varful Omu.
Spre seara am ajuns in sa exact cand soarele oferea la apus un spectacol absolut superb. Totul s-a incheiat cu fabuloasa coborare spre Cuibul Dorului pe care nu o recomand celor slabi de inima sau celor care nu poseda frane pe disc. Altfel nu merita !
Ideal este de coborat seara pana pe inserat cand nu mai urca masini, pentru ca la 60 - 70 km/ora, o masina aparuta brusc intr-un viraj din sens opus nu e o deloc priveliste placuta.
Harta traseului este comuna, in mare parte cu cea a Maratonului Bucegilor organizat cu ocazia Padina Fest, vezi mai jos:
