PRIMA EVADARE 13 MAI 2012

A doua participare cu sperante mari si obiective indraznete. Vreme foarte buna si atmosfera foarte antrenanta la start, muzica, lume multa, aproape dublu fata de 2011 ca numar de concurenti (2140 de inscrisi) si multa nerabdare. Toate au contribuit la emotiile pe care le-am avut chiar si dupa startul competitiei...

Am pornit din plutonul primilor 200 de participanti dar foarte curand am fost depasit de foarte multi care trageau de parca nu ar mai fi fost ziua de maine. E drept ca odata ce reusesti sa te desprinzi din marea masa de la inceput si intri in padure ai sanse sa te mentii destul de usor pentru ca prin Baneasa nu prea este loc de depasire. Asa s-a si intamplat, dupa terminarea portiunii late a drumului forestier, mi-am mentinut pozitia pana la trecerea peste soseaua de centura. Totusi stresul acumulat prin padure unde multi ar fi vrut sa treaca peste tine daca se putea si tipau cat ii tineau plamanii ca sa le faci loc, m-a consumat destul de mult, parca m-as fi aflat in traficul auto bucurestean cu multi soferi agresivi si disperati. Dupa ce am intrat pe poteca de pe langa Philip Morris am inceput sa trag dar picioarele parca nu mai voiau sa ma mai asculte.
Prima lectie: alimenteaza-te bine inainte de competitie, nu porni pe stomacul gol !

Am mers destul de bine pana cand am intrat pe drumul din spatele aeroportului Otopeni. Acolo...vant din fata puternic, pamant foarte uscat si plin de urme de atv care faceau inaintarea sa fie foarte dificila, cel putin pentru mine si tonusul pe care il simteam din ce in ce mai slab. Pana la drumul asfaltat dintre Balotesti si Tunari deja ma depasisera aproape 40 de oameni si imi devenea din ce in ce mai clar ca pierdusem clar sansa de a mai concura pentru Best 100. Ma gandeam ca o sa mai recuperez totusi din diferenta pe urmatoarea portiune de plat, ceee ce s-a si intamplat dar nu satisfacator intrucat iar am avut vant din fata si urme de atv-uri.
Lectia numarul 2: adapteaza cauciucurile la conditiile de pe traseu !

Nu am oprit la punctul de alimentare de la Palatul Ghica gandindu-ma ca voi opri la cel de-al doilea de la capatul comunei Balotesti. Prin zona de pe marginea lacului am reusit sa merg destul de bine si mi-a mai venit inima la loc mai ales ca incepusem sa ma simt si fizic mai bine si nu mai simteam oboseala foarte mare. Dar...in portiunea de case de langa iesirea din padurea Balotesti, pe stanga un muncitor mi-a dat o veste dureroasa, numarand participantii cand am trecut prin fata lui am auzit cifra 240....A fost lovitura de gratie, era clar ca primii 200 erau intangibili, judecand dupa starea pe care o aveam si tonusul scazut. Asa incat am hotarat sa nu opresc nici la al doilea punct de alimentare.

Dupa cea mai lunga portiune de drum forestier drept si portiunea de coborare spre lac, ajung la al treilea si ultimul punct de alimentare, unde opresc 5 minute pentru ca eram prea deshidratat, simteam nevoia de dulce. Macar o mica pauza meritam pentru ca pana atunci trasesem aproape 40 de km ca un disperat.

Pe drum ratrapele pe care le montasem cu o zi inainte mi-au cam dat de furca la toate micile opriri inerente de pe traseu si per general au contribuit datorita intarzierii cu care reuseam sa pedalez din nou sa pierd in total aproape 40 de pozitii in clasament.

Lectia numarul 3: vrei performanta, foloseste SPD-ul !

Si ca lucrurile sa fie complete, tot din cauza ratrapelor si a unei greseli pe care am facut-o la negocierea unei urme adanci de tractor am tras o tranta zdravana.

Am terminat cursa pe locul 298, din pacate dupa prietenul triatlonist....In schimb am avut multumirea ca mi-am atins target-ul de timp de 3 ore parcurgand traseul in 2 ore si 44 de minute.

Experienta m-a invatat destul despre ce inseamna pregatirea de cursa mai ales in cazul in care exista o miza mare.

Atmosfera excelenta, organizarea la fel, BRAVO NOMAD !

Tura de antrenament pentru Prima Evadare

Duminica 06 Mai ies la antrenament in aceeasi formula cu triatlonistul si cu Vali, alaturandu-ni-se de data asta si sotia primului, Nicoleta. Vreme superba, elan debordant, bicicletele gata de tura, traseul perfect uscat, conditiile ideale pentru plimbare.

Traseul Primei Evadari are 55 de km, porneste de la Academia de Politie de la Baneasa strabate padurea dupa care continua pe campiile din spatele aeroportului Otopeni pana in Caciulati la Palatul Ghica, ocoleste lacul intra in padure si o tine tot asa cu mici exceptii pana la finalul celor 55 de km in padurea Snagov la complexul Astoria.

Prima parte a traseului, la Baneasa mergem usurel ca de incalzire, trecem peste soseaua de centura si incepe distractia, 20 km/h...25 km/h...30km/h...o placere de care in 2011 nu am avut parte la "Batalia de la Mocirloasa"! Acest nume i-a fost atribuit celei de-a 3 a editii a Evadarii datorita groaznicei experiente cu noroiul format in urma ploilor ce au precedat competitia, fapt care a facut traseul aproape impracticabil. Probabil doar primi 50 de concurenti care au pornit de la start au reusit sa parcurga tot traseul pe bicicleta, restul s-au luptat la greu cu noroaiele si foarte multi au abandonat pe traseu. Pentru mine provocarea a fost atat fizica cat mai ales psihica, sa ma iau la tranta cu mocirla si sa imping la bicicleta mai mult de trei sferturi din traseu fiind nevoit sa curat extrem de des rotile ca sa descarc noroiul, care parca voia cu incapatanare sa ajunga si el la finish.

Dar asta fusese cu un an inainte, acum situatia era excelenta vremea fiind perfecta pentru bicicleala in viteza. Revenind la traseul de recunoastere dupa ce trecem de Palatul Ghica si ocolim lacul Vali ne anunta ca i-a expirat biletul de ordine si trebuie sa ajunga acasa, astfel incat continuam traseul in formula de 3.

Cand mai aveam vreo 5 km pana la final, intr-o zona de camp deschis ma lansez intr-un sprint si dupa vreo 200 de metri trec pe langa mine cu mare viteza doi baieti super echipati pe biciclete de ciclocross, ma iau dupa ei si reusesc sa tin trena asta pana cand intram din nou in padure pe o poteca foarte denivelata, acolo lucrurile s-au schimbat brusc, oamenii parca mergeau pe vehicule cu perna de aer si nu intelegeam cum puteau sa mearga atat de rapid pe drumul acela atat de denivelat, in conditiile in care eu cu mtb-ul nu reuseam asta ? E drept ca baietii erau oricum super antrenati !

In fine, dupa 5 ore ajungem la complexul Astoria din Snagov facem o pauza binemeritata, eu si Nicoleta ramanem acolo iar triatlonistul pleaca inapoi in Bucuresti ca sa aduca masina.

Pana la urma am ales sa ma intorc tot pe bicicleta si am avut parte de un traseu foarte frumos, prin Snagov, Ghermanesti apoi am facut stanga si am intrat in padure din nou pe marcajul primei evadari. E bine ca simtul de orientare a functionat extrem de bine desi nu aveam in dotare gps astfel incat am intrat pe traseu exact acolo unde imi propusesem. Dupa ce am iesit din padure in Balotesti am continuat doar pe sosea in viteza si am ajuns intr-un timp record in Colentina la palatul Ghica. Am fost placut surprins sa constat cand am ajuns, ca din Snagov pana acasa in Dristor am facut doar 2 ore si jumatate.

Per total tura de recunoastere cred ca a insumat aproximativ 120 de km.

A fost o placere sa parcurg acest traseu frumos in viteza si mi-am propus ca la concurs sa ies in primii 100, sa fac traseul in mai putin de 3 ore si sa il intrec pe triatlonist.

Mai este o saptamana pana la ziua competitiei !

Tura sudica

Pe 30 aprilie, in mini vacanta destinata sarbatoririi zilei internationale a muncii, prietenul meu triatlonist Razvan imi propune o tura mai lunga de sosea. Traseul ales pornea prin Pantelimon spre Cernica (unde urma sa ne intalnim cu un alt prieten), de acolo continuam drumul prin sate tot inainte pe sosea, spre Budesti, dreapta pe DN 4 spre Frumusani, Popesti Leordeni si inapoi acasa. Lungimea estimata de mine undeva spre 75 km, in realitate 100 km dupa o privire mai atenta pe Google Maps:



Vremea frumoasa ma incurajaza si pornim la drum cu nadejde, ajungem rapid la Cernica unde testez si eu cursiera prietenului meu....pai asa sa tot mergi pe drum dom'le, nu sa tragi de mtb cu gume de 2.0.
In fine dupa ce apare si prietenul asteptat pornim la drum, ne lansam pe macadamul incins mai intai Vali, dupa aceea eu, stiind ca triatlonistul urma sa ne depaseasca rapid.
Pedalez voios dar ce te faci ca incepe sa bata vantul din fata, doar din fata....privesc la Vali scrasnind din dinti, incercam sa-l ajung de 10 minute si nu mai reuseam, omu' la plecare ne intrebase pe mine si pe triatlonist daca vrem sa mergem in forta iar noi i-am confirmat cu un ranjet autosuficient pe fata. Acum trageam ca nebunul sa-l ajung din urma desi ne povestise ca e prima tura pe anul asta si nu stie daca o sa tina pasul cu noi. Dupa vreo doua sate il ajung in sfarsit pe Vali, ma mentin in spatele lui scrutand cu privirea orizontul dupa omul sageata care ne declarase ca vrea sa faca un mic sprint de 20 de km.
Dupa ce parcursesem mai multe trasee lungi impreuna stiam ce-i poate triatlonistului pielea si cat il tin gladiolele, dar acum era prea de tot...imi imaginam viteza cu care ar fi mers pe cursiera dar asta intrecea deja orice asteptare, nu il mai zaream deloc si asta ma facea sa ma gandesc cu disperare ca aveam sa pedalez cu limba pana la genunchi ca sa tin cat de cat pasul cu el, asta bineinteles dupa ce isi termina omul sprintul.
In fine, ca sa nu o mai lungesc, revin la momentul in care pedalam in spatele lui Vali prin caldura care devenise aproape insuportabila, facem o oprire la o fantana de pe marginea drumului ca de pe vremea lui Pazvante bem niste apa si prietenul Vali declara ca pentru el e prea mult pentru prima tura si face cale intoarsa. Eu continui drumul si trag tot cu vantul in fata, care probabil ca se indragostise de mine de nu m-a lasat in pace deloc tot traseul si intr-un final il ajung pe triatlonist din urma, il gasesc pe marinea drumului in sant cu burta si scafarlia in soare...asta am zis eu ca-i neam de beduin si l-a facut maica-sa in desert ca altfel nu-mi explic cum nu se alege nici macar cu o durere de cap.
Introduc rapid la ghiozdan cateva napolitane de la omul racheta trag o dusca de apa si sar in sa din nou...pe cai flacaii mei. De data asta m-am tinut vreo 2 km dupa el dar pana la urma cred ca avea furnici pe talpa pentru ca iar a tasnit ca racheta si nu l-am mai vazut pana in Bucuresti.
Concluzia traseului, cand nu ai ce face si vrei sa te bata soarele in cap, sa te antrenezi la mers cu vantul in fata si sa mai inhalezi niste poluare, mergi in sud....
Ca palmares, inca o tura mai lunga la activ si o experienta de uitat rapid. -:))

Urmatoarea aventura pe traseul Primei Evadari tura de recunoastere pe 06 mai. De abia astept !!!