Vremea frumoasa ma incurajaza si pornim la drum cu nadejde, ajungem rapid la Cernica unde testez si eu cursiera prietenului meu....pai asa sa tot mergi pe drum dom'le, nu sa tragi de mtb cu gume de 2.0.
In fine dupa ce apare si prietenul asteptat pornim la drum, ne lansam pe macadamul incins mai intai Vali, dupa aceea eu, stiind ca triatlonistul urma sa ne depaseasca rapid.
Pedalez voios dar ce te faci ca incepe sa bata vantul din fata, doar din fata....privesc la Vali scrasnind din dinti, incercam sa-l ajung de 10 minute si nu mai reuseam, omu' la plecare ne intrebase pe mine si pe triatlonist daca vrem sa mergem in forta iar noi i-am confirmat cu un ranjet autosuficient pe fata. Acum trageam ca nebunul sa-l ajung din urma desi ne povestise ca e prima tura pe anul asta si nu stie daca o sa tina pasul cu noi. Dupa vreo doua sate il ajung in sfarsit pe Vali, ma mentin in spatele lui scrutand cu privirea orizontul dupa omul sageata care ne declarase ca vrea sa faca un mic sprint de 20 de km.
Dupa ce parcursesem mai multe trasee lungi impreuna stiam ce-i poate triatlonistului pielea si cat il tin gladiolele, dar acum era prea de tot...imi imaginam viteza cu care ar fi mers pe cursiera dar asta intrecea deja orice asteptare, nu il mai zaream deloc si asta ma facea sa ma gandesc cu disperare ca aveam sa pedalez cu limba pana la genunchi ca sa tin cat de cat pasul cu el, asta bineinteles dupa ce isi termina omul sprintul.
In fine, ca sa nu o mai lungesc, revin la momentul in care pedalam in spatele lui Vali prin caldura care devenise aproape insuportabila, facem o oprire la o fantana de pe marginea drumului ca de pe vremea lui Pazvante bem niste apa si prietenul Vali declara ca pentru el e prea mult pentru prima tura si face cale intoarsa. Eu continui drumul si trag tot cu vantul in fata, care probabil ca se indragostise de mine de nu m-a lasat in pace deloc tot traseul si intr-un final il ajung pe triatlonist din urma, il gasesc pe marinea drumului in sant cu burta si scafarlia in soare...asta am zis eu ca-i neam de beduin si l-a facut maica-sa in desert ca altfel nu-mi explic cum nu se alege nici macar cu o durere de cap.
Introduc rapid la ghiozdan cateva napolitane de la omul racheta trag o dusca de apa si sar in sa din nou...pe cai flacaii mei. De data asta m-am tinut vreo 2 km dupa el dar pana la urma cred ca avea furnici pe talpa pentru ca iar a tasnit ca racheta si nu l-am mai vazut pana in Bucuresti.
Concluzia traseului, cand nu ai ce face si vrei sa te bata soarele in cap, sa te antrenezi la mers cu vantul in fata si sa mai inhalezi niste poluare, mergi in sud....
Ca palmares, inca o tura mai lunga la activ si o experienta de uitat rapid. -:))
Urmatoarea aventura pe traseul Primei Evadari tura de recunoastere pe 06 mai. De abia astept !!!
